Încredere sau neîncredere?
Nu știu ce vreau să fac, nu știu ce vreau să fiu. Îmi place foarte mult să duc viața asta boemă. Singura mea speranță este să devin actor? Chiar m-am gândit foarte mult dacă să dau sau să nu dau la U.N.A.T.C. , în București. Consider că dacă un om își dorește cu adevărat ceva și are încredere deplină în el, va reuși să-și atingă scopul.
Părinții mei nu prea sunt de acord cu ideea asta: "Ce să faci la actorie?", "Vrei să mori de foame?", "Nu se merită, nu ești talentat!", asta îmi spune tatăl meu. Dar el de unde să știe dacă sunt sau nu talentat? În schimb, mama mea are încredere în mine, speră să intru la facultate unde îmi doresc eu. Însă, nici ea nu e prea sigură. Îi este frică în privința mea! :)) O iubesc fiindcă are încredere în mine. Bine, că și tata mă susține indiferent de alegere, numai că consideră actoria o alegere nepotrivită "pe planul II", cum spune el.